Expoziția „Peisajul marin” – 12 acuarele, creion, tuș, oil pastel

Expoziție organizată de Filiala teritorială București a OAR cu prilejul Anualei de Arhitectură 2019

Pentru studenții mei dornici de a percepe și înțelege natura, arhitectura și prin desen.

De multă vreme îmi propusesem ca o parte din cele câteva crochiuri având ca temă peisajul marin să le reiau în atelier. Ele au fost realizate în diverse locuri din țară și din alte părți: Vama Veche, Balcic, Grecia, Veneția, Mamaia, Malta… sunt locuri care se definesc și prin relația lor cu apa. Această legătură, în contexte diferite, creează profunzimi naturale în care realul și imaginarul se suprapun. Tema peisajului marin, perfect armonizată cu tehnica acuarelei și a crochiului a fost percepută de mine exacerbând distanțele între prim plan și spațiul infinit.

Am ezitat folosirea termenilor „desen” și „crochiu”. Am optat în final pentru cel de al doilea. Dicționarul anunța: crochiul este un desen rapid care explică în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc. Schiță. Cred că aceasta era definiția de care aveam nevoie.

„...Oricât de subiectiv ar fi un desen, oricât de fugară ar fi o notațiune, oricât de schematică ar fi o schiță, ea nu este valabilă dacă nu se simte în ea, măcar indirect, o legătură cu rigoarea descriptivă și analitică a desenului obiectiv, adică a desenului „cunoștință”. Un desen, ca să ajungă a fi o valoare, trebuie să-și găsească echilibrul între desenul „cunoștință” și desenul „impresie”. Desenul „cunoștință” are drept țintă să ajungă la o valoare științifică, desenul „impresie” urmărește exprimarea sentimentului produs de obiect și nu reprezentarea obiectelor. În orice caz, desenul „impresie” are tendința de a se pierde în neant, dacă nu are un punct de plecare în domeniul cunoștinței. Căci ceae ce vede și simte desenatorul nu poate fi exprimat atuncea când sunt ratificate de cunoștință, adică de intervenția spiritului critic al discriminării și al analizei. De aceea, desenul este inteligență”, avea să ne spună G.M. Cantacuzino.